Dragonii: doua locuri III la Oradea -link foto-

Dragonii au participat Sambata la Oradea la ultimul turneu al sezonului regional.

Foto AICI.

CSR CSM Sibiu s-a prezentat la acest turneu cu doua echipe, U8 si U10.

Dragoneii, echipa sub 8 ani a facut un turneu bun. Totusi diferenta de varsta si experienta a inclinat balanta rezultatelor in favoarea echipelor banatene Warriors si Saracens Timisoara.

La categoria U10 s-a simtit un aer de vacanta. Defensiv nu am mai stat atat de bine, ceea ce a privat echipa noastra de principala arma, atacul cu baloane recuperate de la adversar. Nici in atac pozitional nu am reusit sa concretizam oportunitatile avute, asa ca echipa noastra s-a vazut intrecuta prima data in acest an de Saracens Timisoara si de Vulturul Negru Oradea. Victoria asupra Razboinicilor Timisoreni a asigurat echipei U10 locul III si ultima pozitie pe podium.

La categoria U12, Darius Riureanu s-a impus alaturi de Warriors Timisoara, echipa la care e legitimat in acest sezon.

Razvan Borcan: Grupa mica se misca din ce in ce mai bine si ne da sperante pentru sezonul viitor. Cei care vor trece la categoria superioara au invatat la antrenament bazele jocului si acum incep sa le aplice si in meciuri, iar acest lucru ne da incredere ca vom avea o echipa competitiva la categoria U10 din toamna. Cei mai mici dau dovada de daruire si invata rapid. Cred ca in viitorul campionat vor pune probleme multor adversari.

Horia Stoica: Echipa U10 nu a dat randamentul asteptat. Defensiv am stat binisor si nu am incasat foarte multe puncte. Totusi, nici nu am recuperat atata de multe baloane de la adversari, iar in atacul pozitional a lipsit luciditatea.  Nu e un capat de tara, infrangerea face parte din sport si din viata, iar picii mei nu au prea cunoscut-o in ultimul timp. A fost o lectie buna, la fel ca lectia primita tot la Oradea, in tur, acum 6 luni.

Multumim adversarilor, arbitrilor si organizatorilor pentru un turneu frumos, fair-play, cum de altfel a fost tot campionatul regiunii Transilvania Sud.

Dupa un turneu pe o vreme caniculara, Dragonii au primit o binemeritata rasplata din partea parintilor: s-au racorit la aqua parcul din localitate.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.