Dragonii- locul I si locul III la Arad

CSR-CSM Sibiu a participat la sfarsitul saptamanii trecute la prima etapa a returului Campionatului Regional Transilvania Sud. Intr-o atmosfera placuta, pe un teren in stare perfecta, si pe o vreme superba, aradenii au organizat un prim turneu “ca la carte”, de care au profitat jucatorii, antrenorii si parintii veniti in numar mare.

Copiii de la categoria U12 (in efectiv incomplet) au jucat impreuna cu colegii de la alte cluburi sub denumirea Barbarians. Lipsa omogenitatii echipei si-a spus cuvantul, iar Barbarians au incheiat competitia pe locul IV.

Categoria U10 si-a respectat blazonul si a incheiat turneul pe primul loc, neinvinsa. Copiii au aratat o forma fizica buna, dar si deprinderi tehnice noi. In aparare am stat bine, cu doar 5 incercari primite, ceea ce a oferit numeroase baloane de contraatac, majoritatea transformate in puncte pe tabela de marcaj. In ceea ce priveste atacul, inafara punctelor aduse pe contre, copiii nostri si-au imbunatatit jocul de posesie. Dragonii au incheiat turneul cu 22 incercari marcate. Esaverajul la acest turneu a fost 110-25, o medie de 7-2 pe meci.

Pentru Dragoneii de la U8, acest turneu a fost unul special. Mai mult de jumatate din echipa a debutat la un turneu de rugby. Copiii s-au distrat alaturi de colegii din Banat, de la Warriors si SCM Saracens si au invatat “cum se joaca un meci adevarat”. Copiii nostri au alergat, au placat, au pasat, dar cel mai important este ca au dat dovada de curaj, ambitie si le-a placut jocul.

Dupa un turneu frumos, grupa mica a avut onoarea si bucuria de a sustine pe drumul de intoarcere un nou miniturneu, pe emblematicul stadion Dan Paltinisanu din Timisoara, la pauza meciului de cupa europeana pe care Timisoara Saracens l-a castigat in fata rusilor de la Yenisey STM Krasnoyarsk.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.