Sambata si duminica, echipele Dragonilor Conectys sustinuti de Albota, Agile Freaks si OXSY.ai au avut doua deplasari. La Sighisoara au jucat un turneu U14 rugby in 7. Dragonii U16 s-au deplasat pentru meciul din etapa a treia a zonei Transilvania la U16, la Cluj Napoca.
U14 7s – una calda, una rece
Sambata, la Sighisoara Dragonii au aliniat o echipa de baieti si una de fete.
Daca baietii au abordat turneul cu oarecare detasare, fetele s-au concentrat pe ceea ce aveau de facut si au propus un rugby in 7 de calitate.
Echipa fetelor, care a abordat turneul ca pe unul de rugby in 7 a propus un joc frumos, o aparare hotarata si destul de precisa, si un atac care a fortat apararile adverse sa se deplaseze si sa oboseasca.
Baietii au propus un joc mai apropiat de rugby XV, fizic, dar care nu a fost adaptat specificului turneului. Placajele ratate si lipsa de sustinere in atac au facut ca jocul Dragonilor sa fie unul incalcit, si ineficient.
U16 – progrese vizibile
Dupa infrangerea dureroasa de la Baia Mare, sibienii aveau nevoie de un joc mai bun, pentru a-si recastiga increderea.
Gazdele de la CSS Viitorul Cluj Napoca/ Soimii Campia Turzii au propus un joc deschis, mult mai pe placul echipei noastre decat jocul fizic al maramuresenilor de acum 2 saptamani.
Se pare ca incet-incet Dragonii U16 incep sa inteleaga jocul la aceasta categorie: plasament, circulatie, sustinere. Scorul final 57-5 nu reflecta neaparat realitatea din teren, echipa noastra facand – din cauza lipsei de experienta – cadou clujenilor nu mai putin de 5 incercari.
Concluzii
Horia Stoica, antrenor: Sunt mandru de faptul ca fetele au inteles ce inseamna rugbyul in 7 si ca joaca cu dedicare la fiecare ocazie. Baietii in schimb, se pare ca se concentreaza pe rugby XV si uneori incearca mai mult decat pot.
Calin Fugigi, antrenor: Am facut multe greseli cauzate de lipsa de experienta la U16. Totusi am ramas si cu cateva lucruri pozitive, am observat un progres in acest al doilea meci fata de primul.