Dragonii CSR- CSM si CSR-CSS Soimii Sibiu, sustinuti de Conectys si Complexul Albota au incheiat Campionatul Regional de minirugby.
Grupele de minirugby au jucat ultimul turneu la Timisoara, in compania colegilor de la CSS Bega, Warriors timisoara, Warriors Arad, Leii Campia Turzii si Titanii Sighisoara.
A fost un turneu bun pentru toate categoriile. Am vazut dorinta si placerea de a juca, o aparare mai compacta si mai agresiva si o revenire la jocul de contraatac.
Grupa mica U8 a reusit cateva actiuni spectaculoase si muuulte muulte pase!

Grupa U10 a jucat mai bine decat in precedentele turnee. Desi partea de atac e mult mult mai buna, pe partea de aparare lipseste inca putina agresivitate pozitiva.

In ciuda rezultatelor, grupa U12 a aratat consistenta in aparare si -in traditionalul stil sibian- eficacitate pe contraatac.

Horia Stoica, antrenor: „Urmeaza Circuitul National. Speram sa participam la toate turneele, pentru a asigura o trecere cat mai lina a copiilor spre categoriile superioare. De la toamna, cei care au fost in varsta mica a fiecarei categorii vor trebui sa preia rolul de lideri si sa-i ajute pe cei care urca de la o categorie mai mica.”
Grupa U14 a jucat Duminica la Cluj Napoca, alaturi de colegii de la Baia Mare, viitorul Cluj Napoca si Leii Campia Turzii.
Dominati fizic, Dragonii au reusit totusi sa faca un turneu foarte bun, in care doar cateva greseli individuale au privat echipa noastra de niste rezultate pozitive.

Calin Fugigi, antrenor: „A fost un retur de campionat foarte util. Ne bucuram ca am putut juca impotriva celor mai bune echipe din Transilvania, ca jucatorii nostri au facut fata cu bine exigentelor nivelului U14.”